La micuța Colecție Muzeală Colți, pe care lumea o cunoaște sub numele de Muzeul Chihlimbarului, vizitatorii sînt întîmpinați de un banner care cuprinde o cronologie a comunei Colți, cu text (nesemnat) în română și traducere în engleză. Ideea acestui banner nu e rea, însă textele mustesc de greșeli și vizitatorii pot fi derutați cu ușurință.
în ordinea în care apar:
Pentru cei nefamiliarizați cu particularitățile istorice și geografice ale regiunii, data de 1277 ar putea părea o greșeală și n-ar fi exclus să aibă dreptate; ea apare numai în pisania bisericii, montată la finalizarea reparațiilor din 1903. Pe ce anume s-au bazat cei care au scris textul pisaniei, nu am putut afla. Ceea ce, totuși, știm precis, e că memoria colectivă a păstrat numele celor doi ciobani despre care se spune că au săpat biserica, iar ei se numeau Vlad și Simion. Varianta din cronologie, Ion și Simion, este nu doar greșită, ci și curioasă, fiindcă de numele celor doi ciobani te împiedici asolut peste tot. Ele se găsesc în celebra inscripție din altar, pe panourile de la Aluniș, în numeroase publicații serioase și neserioase despre ansamblul rupestru, ba chiar pot fi aflate și de la localnici.
Informația privind atestarea satului Colți nu poate fi greșită, deși ar fi meritat introdus aici un extras din care să vedem cum anume apare menționată această așezare. Totodată, ar fi fost bine dacă, undeva, s-ar menționa că acest Colți, atestat la 1508–9, nu are absolut nicio legătură cu așezarea în care te afli acum, citind bannerul, al cărui nume adevărat (de care unora pare că le-ar fi rușine) este Între-Sibicii. Și iarăși ar fi bine dacă s-ar mai menționa și că acest Colți, atestat la 1508–9, probabil că nu mai există astăzi ca așezare. Toate acestea ar merita o discuție separată care să lămurească ce este, ce nu mai este și ce nu a fost niciodată Colți.
Ca multe acte din același secol, și actul lui Vlad Vintilă, prin care i se întăresc lui Țigulea și rudelor sale mai multe ocine, este sărac în informații geografice. E drept că printre aceste întăriri apare și o „ocină în Mușcel, a treia parte”, dar celelalte locuri menționate gravitează în jurul Pîrscovului, nicidecum la Mușcelul Cărămănești. O localizare controversată nu ar trebui niciodată să fie inclusă ca informație într-un material adresat publicului larg.
În acest act, Mușcelul care li se întărește celor menționați este chiar mai dificil de localizat decît cel de mai sus. Dacă în cazul lui Țigulea, se putea descoperi o legătură cu regiunea Buzăului, prin Pîrscov, aici nu există nici măcar un singur indiciu pentru o asemenea afirmație, cu atît mai puțin pentru identificarea cu un anume sat Mușcel cunoscut astăzi (ca fapt divers, în indexul toponimic de la finalul volumului D.R.H. în care a fost publicat documentul, autorii îl localizează undeva lîngă Rădăcinești, adică între Olt și Topolog).
Punctele Vârful Cornetului, Piatra Tarniții și Valea Cornetului se aflau la hotarele comunei Colți.
Dacă vom trece peste exprimarea fără sens privind hotarele comunei Colți, cu referire la anul 1555, adică cu trei secole înainte de înființarea comunelor, am putea înțelege că punctele respective ar fi fost pe hotarele moșiei Colți. În acest caz, înseamnă că moșia numită Bîsca de Sus ar fi fost, cel puțin la acel moment, în hotar cu moșia Colți. Doar că nici acest lucru nu este adevărat; un vîrf al Cornetului ar fi putut exista și în apropiere de Colți, dar în actul citat, vîrful Cornetului este proeminența cea mai însemnată a culmii deluroase dintre Bîsca și Buzău, la nord de Bîsceni și Calvini. Aceasta se confirmă prin mențiunea că hotarul descris se învecinează cu moșia Cărbuneștilor, care nu poate fi decît cea a moșnenilor cărbunești, al căror sat există și astăzi, nu departe, spre sud-vest. Așadar, moșia întărită se afla pe Bîsca, iar între ea și Colți s-au aflat cel puțin două moșii mari (Sibiciu și Pătîrlage) care le-au împiedicat să aibă hotare comune).
Această scurtă și curioasă mențiune a actului de la 1586–7 (căci originalul nu s-a păstrat) se află în Condica Episcopiei Buzău și a atras atenția mai multor cercetători. Eu însumi am scris un mic articol acum cîțiva ani, în care am încercat să lămuresc problema acestei părți a Neagăi. Aici, în cronologie, nu numai că includerea sa se bazează pe o interpretare greșită (egumenul Antonie nu a fost contemporan cu Mihnea, ci a trăit cu un secol mai tîrziu, ceea ce face ca textul să devină ilogic), dar este și inutil. El nu contribuie cu absolut nimic la cunoașterea acestei regiuni de către persoanele aflate în vizită. Construirea unei imagini de ansamblu pentru cei care își doresc să vină și să afle mai multe despre Colți nu ar trebui să se bazeze pe cioturi de documente încîlcite, pentru a căror înțelegere ar fi necesare studii aprofundate de istorie, ci de informații simple, documentate și scrise într-o formă atractivă.
Data corectă a documentului este 15, nu 18 iulie. Altfel, acțiunea lui Mihnea Vodă e lăudabilă, dar ce legătură au aceste trei mănăstiri cu Colții?
Comuna Colți nu putea lua ființă înainte de 1800, fiindcă pe atunci, Țara Românească nu avea printre unitățile administrative și comunele, apărute în a doua parte a secolului al XIX-lea. Dacă în schimb, ne referim la un mod de organizare teritorială și fiscală care grupa mai multe cătune în jurul unui sat mai răsărit (așa-zisa tablă), atunci putem presupune că la Colți a existat un astfel de mic nucleu, dar în niciun caz nu-i putem spune comună, mai ales în înțelesul actual al termenului.
Iată, totuși, cu ce continuă textul de pe banner, unde ne oprim din comentarii:
Infrastructura de informare turistică în regiunile Buzăului și Rîmnicului Sărat lasă de dorit, însă asta doar pentru că documentarea științifică este de o calitate îndoielnică.
Informați-vă din surse credibile!